Ziua de ieri s-a stins în noapte,
Nicicând nu se va mai întoarce...
Speranțele mi-au fost deșarte
Și-n inimă eu nu am pace... .

Căci n-am văzut vreo împlinire
A promisiunilor cerești,
De-aceea simt multă mâhnire
Și Te întreb: mă mai iubești? ...

Tu spui mereu că îmi ești Tată
Și că eu sunt copilul Tău,
Că-n lumea rea, neînfrânată,
Mă vei păzi de tot ce-i rău!

Și totuși au trecut nu zile,
Nici săptămâni, nici luni, ci ani
Iar izbăvirea nu mai vine
Și parc-am tot mai mulți dușmani! ...

Iar ei rânjind, mă tot întreabă:
"Unde e Dumnezeul tău?
Nu vezi că n-are nicio grabă
Să te salveze de cel rău?"
*
Mijește soarele în zare
Și nu văd niciun nor pe cer.
E-o nouă zi de așteptare
deșartă, ca ziua de ieri? ...

Sau, poate că din veșnicie
O mână va interveni
Să îmi aducă bucurie
Prin minunate împliniri?

O, Tatăl meu iubit din slavă
Arată-mi azi că mă iubești,
Inundă ființa mea pribeagă
Cu binecuvântări cerești!

Și dă-mi belșug și în grânare,
Umple cu vârf coșnița mea
Să vadă cât ești Tu de mare
Cei ce sunt împotriva Ta!

Asupra lor dă-mi biruință
În clipele de lupte grele
Să vadă că a mea ființă
Păzită e de-a Ta putere!

O nouă zi de așteptare...
Astăzi mă plec din nou smerit
Sperând că-n marea Ta-ndurare
Voi fi de Tine izbăvit!